În cea de-a treia zi de festival și-au făcut apariția și autoritățile statului. Ministrul de Interne, Lucian Bode s-a îmbrăcat lejer, cu o cămașă și blugi și a descins la UNTOLD. Mulțumit de “respectarea legii” ministrul a fost întâmpinat de primarul Clujului Emil Boc, viceprimarul orașului Dan Tarcea, europarlamentarul Daniel Buda și de patronul festivalului, Bogdan Buta.

Ministrul de Interne a împărtășit bucuria pe pagina de Facebook și a ținut să le mulțumească celor de la festival și să anunțe că sunt peste 1.000 de angajați din structurile MAI (Ministerul Afacerilor Interne).
Din centrul de comandă dar și din mijlocul celor care petrec, situația se prezintă bine și este atent monitorizată. Le mulțumesc celor peste 1.000 de angajați din cadrul structurilor noastre pentru modul profesionist de abordare, pentru implicare și acțiunea integrată în gestionarea evenimentelor de acest fel. A fost aplicat și de această dată modelul proactiv de acțiune pentru a preveni incidentele nedorite și pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.
Lucian Bode
În aceste zile suntem partenerii celor care înțeleg să se comporte civilizat și să respecte legea.
”Distracția continuă, aici, la Cluj-Napoca, la #UNTOLD, și ea nu trebuie să însemne excese! Echilibrul, măsura și respectul sunt compatibile cu voia bună și distracția”, a mai scris Bode.